Nu eram nici inainte de curs adeptul regizarii fotografiei, pentru ca nu stiu sa o fac, nu-mi place, nu ma fac auzit etc. Nu o fac nici azi si nu cred ca am sa o fac vreodata. Se intampla poate numai la sedinta foto unde sunt numai eu si mirii si acolo incerc sa stau cat mai departe si sa-i las sa se desfasoare.

La ultima nunta insa am fost martor la un moment cat se poate de daunator atat pentru fotografie, dar mai ales pentru evenimentul in sine. Este a doua nunta la care lucrez cu aceeasi baieti pe partea de video. Sunt super ok, ne intelegem foarte bine. Sunt insa momente cand ei considera ca trebuie sa regizeze, sa zica … “nu e bine, pai ce faci? Noi filmam aici. Mai intra tu o data, ca sa iasa bine.”

Si s-a intamplat cam asa. Mireasa tocmai se imbracase cu o rochie greaoaie, obosita toata, dar usurata ca a scapat de corvoada, cand apare una din domnisoarele de onoare, mai bine zis una din cele mai bune prietene. Evident, data peste cap, emotionata toata ca prietena ei e toata in alb, arata de zile mari, e mireasa. Nici nu apuca sa intre bine, sa scoata tipatul de bucurie, sa inceapa sa planga, adica sa faca asa cum simtea ea … “stop! Pai tu asa intri? Nu se poate. Trebuie sa te dezbraci, intri asa cu haina asta pe tine. Nu vezi ca aici e nunta?”

S-a dezbracat fata, s-a aranjat.
Ce a rezultat din emotionanta intalnire cu mireasa? Niciun fis! Nimic! Nici emotie, deci nici video sau foto (eu de altfel nu am mai tras ca nu aveam ce), si, cel mai grav, este ca s-a stricat un moment unic din viata a doua prietene.

Brava tovarasi!